Expand pic

Guşă vânătă

Luscinia svecica

Deschide galerie
Foto: Daniel Petrescu
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPasseriformes

FamiliaMuscicapidae

GenulLuscinia

SpeciaLuscinia svecica

Descriere

Guşa vânătă este caracteristică pădurilor de mesteacăn, deşişurilor umede de sălcii, zonelor deluroase şi montane cu tufişuri. Lungimea corpului este de 13-14 cm, de mărimea măcăleandrului. Greutatea variază între 12 şi 25 g. Anvergura aripilor este de 22 cm. Este o pasare frumoasă al cărei nume a fost ales datorită petei albastre de pe guşa masculului şi care lipseşte la femelă. Picioarele sunt lungi şi sprânceana este pronunţată. Se hrăneşte cu insecte, melci şi, în sezonul rece, cu seminţe şi fructe.

Etimologia denumirii stiintifice

Numele de gen provine din latinescul luscinia – privighetoare. Numele de specie provine din latinescul suecicus – din Suedia. Această specie a fost găsită de Olaf Rudbeck în Lapland în 1695. Impresionat de coloritul masculului, asemănător cu steagul suedez din secolele XVII-XVIII i-a dat numele de Avis Carolina, după regele suedez Carl al XI- lea. Ulterior, 1758, puterea absolută a regelui a fost abolită şi Linneus, ce i-a urmat mentorului său Rudbeck, a considerat numele svecica mai potrivit din punct de vedere politic.

Localizare si comportament

Este o specie răspândită în special în nordul continentului european, însă prezentă şi în zonele sudice şi estice. Este dificil de văzut, fiind timidă şi ascunsă. Se hrăneşte în vegetaţia deasă şi doar ocazional prinde insecte în zbor. Poate fi întâlnită până la înălţimi de 2600-3800 m în Himalaya. Are un cântec melodios cu teme asemănătoare privighetorii. În perioada de împerechere, masculul cântă în zbor. În mod obişnuit zboară jos, aproape de sol. Cuibul, aşezat în iarbă sau pe muşchi, este construit de femelă şi căptuşit cu frunze, rădăcini şi păr de animale domestice sau sălbatice. Este o specie teritorială şi monogamă. Masculul stă în apropierea femelei din momentul în care începe depunerea pontei şi o urmăreşte atunci când pleacă de la cuib. Iernează în Africa şi India, în zone umede cu tufişuri şi stufărişuri. Longevitatea cunoscută este de 11 ani şi patru luni.

Populatie

Populaţia europeană este mare, cuprinsă între 4500000-7800000 de perechi. S-a menţinut stabilă în perioada 1970-1990. Deşi în unele ţări europene efectivele au marcat o scădere în perioada 1990-2000, în cea mai mare parte a teritoriului acestea s-au menţinut stabile. În România populaţia estimată este de 1500-3500 de perechi. Cele mai mari efective sunt în Rusia, Norvegia, Ucraina şi Suedia.

Reproducere

Soseşte din cartierele de iernare în aprilie. Femela depune în mod obişnuit 4-7 ouă, albăstrui sau verzui, pătate cu maro, cu o dimensiune de circa 18 x 14 mm şi o greutate de 2 g, din care 5% o reprezintă coaja. Incubaţia durează în jur de 13-15 zile şi este asigurată de către femelă. Puii sunt hrăniţi în cuib timp de 13-14 zile de către ambii părinţi, până când devin independenţi. În cazul în care femela începe să incubeze o nouă pontă, masculul are grijă singur de pui. În zona arctică este depusă o singură pontă pe an.

Amenintari si masuri de conservare

Degradarea habitatelor umede şi folosirea insecticidelor în practicile forestiere au un efect negativ. Păstrarea zonelor umede cu vegetaţie joasă şi un deranj redus contribuie la conservarea speciei.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII