Ordinul Anseriformes > Familia Anatidae > Genul Anser > Specia Anser erythropus
Expand pic

Gârliţă mică

Anser erythropus

Rara Deschide galerie
Foto: Denis Diaconescu
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulAnseriformes

FamiliaAnatidae

GenulAnser

SpeciaAnser erythropus

Descriere

Gârlița mică este una dintre speciile de gâște europene de talie mai mică. Lungimea corpului este de 56-66 cm și are o greutate de circa 1900-2300 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 115-135 cm. Adulții au înfățișare similară. Specia este foarte asemănătoare cu gârlița mare (mult mai comună); se deosebește prin dimensiunile mai reduse, ciocul mai mic, prezența unui cerc galben în jurul ochiului, pata albă de pe frunte care urcă mai mult spre creștet depășind linia ochilor, iar pe burtă, petele negre sunt mai mici și mai puțin numeroase.

Etimologia denumirii stiintifice

Numele de gen (Anser) este denumirea latină a gâștelor, iar numele de specie provine din cuvintele grecești enithros – roșu și pus / podi – picior, cu referire la picioarele colorate ale păsării, galben-portocalii.

Localizare si comportament

Distribuție
Specia cuibărește în zona de tundră din nordul Europei și al Asiei, însă teritoriul de cuibărire nu este continuu. Declinul din ultimii ani a dus la fragmentarea teritoriului în 4 regiuni izolate: nordul Scandinaviei, peninsula Kola, zona nord-vestică a Siberiei și zona nord-estică a Siberiei. În România specia iernează, însă în numere foarte mici, de obicei în asociere cu grupurile de gârliță mare, în zonele joase de câmpie (Bărăgan, Dobrogea).
Fenologie
Specia nu cuibărește în România, fiind prezentă la noi doar pentru iernat. Prezența este constantă, însă în numere foarte reduse. Sosește începând cu luna octombrie și pleacă înapoi în teritoriile de cuibărire în martie.
Habitate
În zonele de cuibărit preferă zonele mlăștinoase de tundră sau cu tufe de mică înălțime, cu ochiuri de apă deschise. Cuibărește și în zonele de lizieră ale pădurilor de taiga din vecinătatea zonelor acvatice. În zonele de iernare, preferă zonele joase, de câmpie, bogate în culturi agricole de toamnă sau zone cu vegetație ierboasă naturală.
Hrană
În teritoriile de cuibărire se hrănește cu specii vegetale din tundra siberiană, iar în cartierele de iernare din sud-estul Europei în special cu materiale vegetale de pe culturile agricole sau zonele înierbate naturale. Frecvent își suplimentează hrana cu boabe (porumb, grâu sau alte graminee) rămase ... mai multe

Populatie

Populația globală este estimată la 24 000 - 40 000 de indivizi. În anii 1960 populația a fost estimată la 64 000 de indivizi; estimările de la începutul anilor 2000 au arătat un declin masiv, cu mai puțin de 27 000 de indivizi rămași. Deși aparent există o creștere ușoare numerică în ultimii ani, tendința populațională este considerată în continuare descrescătoare. Specia este clasificată ca ”Vulnerabilă”.

Reproducere

Perioada de reproducere începe la sfârșitul lunii mai / începutul lunii iunie. Femela depune de obicei 4-6 ouă, pe care le clocește singură, mascul apărând teritoriul. Incubarea durează 25-28 de zile. Puii devin zburători la 35-40 de zile. Perechile cuibăresc izolat. Cuiburile sunt amplasate direct pe sol, în vegetație, foarte adesea în zonele mlăștinoase din apropierea apei.

Amenintari si masuri de conservare

În zonele de cuibărit specia este amenințată de deranjul continuu (datorat turismului, pescuitului și creșterii intensive a renilor). Pierderea habitatelor (datorat activităților economice), deranjul și mortalitatea produse de vânătoarea accidentală, sunt pericol suplimentare la care este expusă specia. Ca măsuri de conservare sunt încurajate desemnarea de zone protejate în teritoriile de cuibărit, oprirea vânătorii atât în zonele de cuibărit cât și în cele de iernare și reducerea deranjului generat de activitățile turistice.

GALERIE POZE SI ILUSTRATII