Ordinul Anseriformes > Familia Anatidae > Genul Mergus > Specia Mergus merganser
Expand pic

Ferestraş mare

Mergus merganser

Deschide galerie
Foto: Razvan Zinica
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulAnseriformes

FamiliaAnatidae

GenulMergus

SpeciaMergus merganser

Descriere

Ferestrașul mare este o specie larg răspândită în emisfera nordică. Preferă habitatele umede, cum sunt râurile, lacurile continentale, împrejmuite de pădure, unde își amenajează cuibul în scorburi ale trunchiurilor copacilor de pe malurile apelor. Există două populații distincte, cea din America de Nord are atât indivizi migratori, cât și sedentari. Cea euro-asiatică este complet migratoare. În România, specia poate fi observată numai în sezonul de iarnă pe cursul Dunării și în Delta Dunării sau pe coastele Mării Negre. Iarna, masculul are partea inferioară a corpului albă cu nuanțe roz, iar capul și spatele sunt verde metalizat. Femela are spatele mai gri, un maro roșiatic mai închis pe cap, creastă compactă ce cade pe ceafă, bărbie albă și o separație netă între gâtul maro și corpul gri, pata albă de pe aripă nefiind despărțită cu negru. Se hrănesc prin scufundare cu pești mici, iar în lipsa acestora cu insecte, broaște sau melci. Lungimea corpului este de 53-69 cm, iar anvergura aripilor este de 86-99 cm, cu o masă corporală de 1050-2054 g. Longevitate maximă atinsă în sălbăticie este de 13-14 ani.

Localizare si comportament

Specia este parțial migratoare în America de Nord și complet migratoare în eurasia. Ajunge în teritoriile de cuibărit în lunile martie-mai, începe imediat cuibăritul. Cuibărește în perechi solitare sau grupuri restrânse de până la 8-10 perechi. Masculii nu rămân lângă cuib ulterior împerecherii, migrând spre ape depărtate pentru a năpârli. Migrația de toamnă se desfășoară în lunile octombrie-decembrie, începutul deplasării depinde de înghețul lacurilor din zonele temperate. Specia cuibărește în scorburi săpate de ciocănitori de talie mare sau în cavități naturale în copaci la mai mult de 25 de metri înălțime de la sol, situați la distanțe de până la 1 km de apă. Perechile sunt monogame, numai pe perioada unui sezon de împerechere încă din iarnă. Se scufundă până la 4 metri adâncime în căutarea prăzii ce constă în principal din pește, dar în lipsa acestuia se hrănește și cu insecte acvatice, melci sau broaște. Este o specie socială, fiind observate adesea în grupuri de până la 75 de indivizi. De obicei cuibăritul se desfășoară solitar într-un singur trunchi de copac, dar au fost observate și cazuri de câte 10 cuiburi pe trunchi, caz în care generațiile se pot amesteca ajungând până la 40 de pui de care se poate îngriji o singură femelă. Comportamentul teritorial este minim, masculii nu apără cuibul de potențiali intruși. Păsările devin active pentru reproducere la vârsta de 2 ani.

Populatie

Populația europeană este relativ mică, până la 74.000 de perechi cuibăritoare și totodată peste 150.000 de indivizi în perioada de iernat, fapt care demonstrează că unii indivizi nu migrează, populația fiind în creștere în perioada 1970-1990. Cu toate că populația europeană a crescut sau a rămas stabilă în Europa în perioada 1990-2000, alte populații cheie au scăzut în unele țări, astfel populația fiind în declin per total. În România populația de iarnă atinge aproximativ 100-200 de indivizi.

Reproducere

Femelele depun 6-17 ouă în lunile mai-iunie, cu dimensiunea de aproximativ 64x43 mm,  incubația fiind de 28-35 zile. Puii dezvoltă penajul de juvenili la aproximativ 30-50 de zile de la eclozare, femela îngrijindu-i timp de 2-3 săptămâni de la eclozare, apoi îi părăsește, puii find capabili încă din primele zile de a se hrăni singuri. Masculul părăsește cuibul imediat după depunerea pontei de către femelă. Perechile au o singură pontă pe an.

Amenintari si masuri de conservare

În zonele de cuibărit, amenințările principale sunt legate de degradarea habitatelor specifice, precum și de contaminarea cu pesticide și mortalitatea prin intoxicarea cu plumb. Ca măsură de conservare primordială se impune creșterea gradului de conștientizare asupra factorilor de impact ai speciei, precum și reducerea utilizării pesticidelor în teritoriile de iernat, precum și înlocuirea utilizării cartușelor de plumb cu cele de aliaj în cazul vânătorii.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII