Expand pic

Erete vânăt

Circus cyaneus

Deschide galerie
Foto: Emil Todorov
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulFalconiformes

FamiliaAccipitridae

GenulCircus

SpeciaCircus cyaneus

Descriere

Eretele vânăt, cunoscut şi sub denumirea de erete de câmp, este o specie caracteristică zonelor deschise, cu păşuni, mlaştini şi teritorii agricole. Lungimea corpului este de 45-55 cm şi greutatea de 290-400 g pentru mascul şi 370-708 g pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă între 97-118 cm. Eretele vânăt este zvelt, de mărime medie, cu coada lungă şi o pată albă caracteristică la baza cozii care apare la ambele sexe. Masculul este gri pe spate, iar vârfurile aripilor sunt negre. Femela este maro pe spate şi maro cu alb sub aripi. Se hrăneşte cu mamifere mici, păsări, reptile, broaşte, insecte şi uneori cu leşuri.

Etimologia denumirii stiintifice

Numele de gen este forma latinizată a cuvântului grecesc kirkos – răpitoare ce descrie cercuri. Numele de specie provine din grecescul kyaneus – albastru închis, cu referire la penajul de pe spatele masculului.

Localizare si comportament

Este o specie cuibăritoare în partea nordică şi vestică a continentului european. Maturitatea sexuală este atinsă la 2-3 ani şi poate trăi până la 17 ani. Ritualul nupţial efectuat de mascul este un adevărat dans pe cer, spectaculos, cu înălţari rapide, spirale, rostogoliri însoţite de sunete multiple. O pereche se poate menţine mai multe sezoane. Femelele sunt cele care iniţiază copulaţia. În mod frecvent, la această specie masculul se împerechează cu mai multe femele. În afara perioadei de cuibărit se adună uneori pentru înoptare în număr mare. Înoptează în copaci şi chiar pe sol. Când vânează alunecă în zbor cu viteză redusă, la înălţime mică faţă de pământ. Spre deosebire de alţi ereţi se bazează mult pe sunet în detectarea prăzii ascunse în vegetaţie, deşi se foloseşte şi de văz. Iernează în partea centrală şi estică a continentului european şi în Africa.

Populatie

Populaţia europeană cuibăritoare a speciei este relativ mică cuprinsă între 32000-59000 de perechi. Populaţia a descrescut semnificativ în perioada 1970-1990, însă acest declin s-a redus în perioada 1990-2000. Cu toate acestea, pe ansamblu specia se află în declin. Efectivele cuibăritoare cele mai mari sunt în Rusia, Franţa şi Finlanda. Efectivele populaţiei ce iernează în Europa sunt de peste 8500 de exemplare. Cele mai mari efective se înregistrază în Slovacia, Ungaria şi Polonia. În România apare în migraţie şi în timpul iernii, mai ales în Dobrogea.

Reproducere

Cuibul este aşezat pe sol, de multe ori în apropierea apei, în vegetaţia deasă şi înaltă. Construcţia cuibului este începută de ambii părinţi, însă femela contribuie mai mult. Este alcătuit din crengi, iarbă şi căptuşit la interior cu pene. Femela depune 3-6 ouă în a doua parte a lunii aprilie. Incubaţia durează 29-31 de zile şi este asigurată de femelă, care este hrănită de mascul în tot acest timp. Timp de circa două săptămâni după ieşirea puilor din ouă, masculul continuă să aducă hrană, atât pentru femelă cât şi pentru pui. Puii devin zburători la 29-42 de zile, dar rămân dependenţi de părinţi pentru încă câteva săptămâni.

Amenintari si masuri de conservare

Degradarea habitatelor în zonele de cuibărit şi iernare prin reducerea zonelor umede, intensificarea agriculturii şi transformarea păşunilor în culturi agricole, prezenţa pesticidelor şi vânătoarea ilegală sunt principalele pericole pentru specie. Conservarea speciei necesită refacerea zonelor umede şi reducerea cantităţii de pesticide folosite în activităţile agricole.

GALERIE POZE SI ILUSTRATII