Expand pic

Erete alb

Circus macrourus

Deschide galerie
Foto: Emil Todorov
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulFalconiformes

FamiliaAccipitridae

GenulCircus

SpeciaCircus macrourus

Descriere

Eretele alb este o specie caracteristică păşunilor, stepelor uscate, terenurilor agricole şi mlaştinilor din preajma râurilor. Lungimea corpului este de 40-50 cm şi greutatea medie de 315 g pentru mascul şi 445 g pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă între 97-118 cm. Masculul este gri pal pe spate cu vârfurile aripilor negre. Femela este maro, cu un abdomen pal. Se hrăneşte cu rozătoare, păsări, insecte, broaşte, şopârle şi şerpi.

Etimologia denumirii stiintifice

Numele de gen este forma latinizată a cuvântului grecesc kirkos – răpitoare ce descrie cercuri. Numele de specie este compus din grecescul makro – mare şi ura – coadă, cu referire la lungimea cozii.

Localizare si comportament

Este o specie prezentă doar în sud-estul Europei. Cuibăreşte solitar sau în grupuri dispersate de 3-5 perechi. Emite un şuierat puternic în perioada împerecherii. Se hrăneşte la o distanţă de până la 20 de km de cuib. Zboară jos, aproape de sol şi coboară brusc după ce identifică prada. Iernează în Africa. Longevitatea maximă cunoscută este de 13 ani şi cinci luni.

Populatie

Populaţia europeană a speciei este foarte mică, cuprinsă între 310-1200 de perechi. Aceasta a descrescut semnificativ în perioada 1970-1990, iar în perioada 1990-2000 şi-a continuat declinul şi în Rusia. În România populaţia estimată este de 1-6 perechi. Cele mai mari efective sunt prezente în Rusia şi Turcia.

Reproducere

Cuibul este aşezat pe sol în vegetaţia deasă şi înaltă. Este alcătuit din paie şi alte resturi vegetale. Femela depune 4-5 ouă în luna mai, cu o dimensiune de circa 43,5 x 34 mm. Incubaţia durează 28-30 de zile şi este asigurată de femelă, care este hrănită de mascul. Timp de circa două săptămâni după ieşirea puilor din ouă, masculul continuă să aducă hrană, atât pentru femelă cât şi pentru pui. De obicei supravieţuiesc numai 2-3 pui. Puii devin zburători la 35-40 de zile, dar rămân dependenţi de părinţi încă 14-21 de zile.

Amenintari si masuri de conservare

Degradarea habitatelor prin transformarea păşunilor în terenuri agricole, intensificarea agriculturii şi folosirea pesticidelor, arderea terenurilor şi suprapăşunatul, alături de vânătoarea ilegală sunt principalele pericole care cauzează declinul speciei. Un Plan Internaţional de Acţiune a fost elaborat în 2003 şi în această perioadă au fost întreprinse acţiuni de conservare a păşunilor.

GALERIE POZE SI ILUSTRATII