Expand pic

Egretă mică

Egretta garzetta

Deschide galerie
Foto: Emil Todorov
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPelecaniformes

FamiliaArdeidae

GenulEgretta

SpeciaEgretta garzetta

Descriere

Egreta mică este o specie caracteristică zonelor umede ce au pâlcuri copaci. Este zveltă şi elegantă, cu o lungime a corpului de 55-65 cm şi o greutate de 350-550 g, fiind asemănătoare ca dimensiuni cu stârcul de cireadă ( Bubulcus ibis ). Anvergura aripilor este cuprinsă între 88-106 cm. Adulţii au înfăţişare similară. Penajul este complet alb. Degetele galbene, ce contrastează cu picioarele şi ciocul negre, sunt semnele distinctive care o deosebesc de egreta mare. În partea posterioară a capului are 2-3 pene ornamentale lungi şi înguste care în secolul XIX erau vândute caselor de modă pentru împodobirea pălăriilor. Se hrăneşte cu peştişori, broaşte şi alte mici animale acvatice.

Etimologia denumirii stiintifice

Numele de gen provine din cuvântul francez aigrette cu referire la penele ornamentale lungi din partea posterioară a capului. Numele de specie nu are o origine precisă şi se consideră a fi de la garzetta – numele italian al egretei mici.

Localizare si comportament

Este prezentă pe întreg continentul european, cu excepţia Peninsulei Scandinave. Cuibăreşte în colonii mixte alături de alte specii de stârci şi cormorani. Este specia cea mai tăcută dintre stârci. Vânează stând la pândă sau deplasându-se cu atenţie în ape mici. Iernează pe continentul african. Longevitatea maximă cunoscută este de 22 de ani şi patru luni.

Populatie

Populaţia europeană estimată a speciei este relativ mică, fiind cuprinsă între 68000-94000 de perechi. În perioada 1970-1990 populaţia a înregistrat o tendinţă crescătoare.

Reproducere

Soseşte la începutul lunii aprilie din cartierele de iernare. Cuibul este amplasat pe sălcii şi uneori în stuf sau lăstărişuri dese din apropierea bălţilor. La construirea cuibului, alcătuit din crengi şi stuf, participă cei doi părinţi. Femela depune 3-4 ouă în perioada cuprinsă între a doua jumătate a lunii mai şi prima jumătate a lunii iunie, cu o dimensiune medie de 46,54 x 33,67 mm. Încubaţia este asigurată de ambii părinţi. După 21-25 de zile puii eclozează şi rămân în cuib în jur de 30 de zile, dar continuă să fie hrăniţi de părinţi până la 40 de zile când devin independenţi.

Amenintari si masuri de conservare

Degradarea habitatelor prin reducerea suprafeţelor zonelor umede, tăierea sălciilor iarna ca material pentru foc de către localnici şi deranjul coloniilor reprezintă principalele ameninţări ce afectează specia. Ca măsuri de conservare se încurajează reducerea deranjului prin protejarea coloniilor de vizitatori şi interzicerea vânătorii. Reconstrucţia ecologică a zonelor umede din Delta Dunării şi de pe cursul inferior al Dunării rămâne o prioritate.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII