Expand pic

Cormoran mare

Phalacrocorax carbo

Deschide galerie
Foto: Razvan Zinica
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPelecaniformes

FamiliaPhalacrocoracidae

GenulPhalacrocorax

SpeciaPhalacrocorax carbo

Descriere

Cormoranul mare este o specie cu răspândire largă pe toate continentele. Preferă habitatele umede cu întindere mare de apă de unde își procură hrana ce constă din pește de toate dimensiunile, specia fiind complet ihtiofagă. Cuibărește în sălcete și plopi albi sau negri cu coronament bogat unde îți pot amplasa cuiburile de dimensiuni mari. Penajul este complet negru, excepție face ciocul ascuțit asemănător păsărilor de pradă de culoare galbenă și pata albă de la baza ciocului, care se întinde pe obraz. Ochii sunt de culoare galbenă cu pupila neagră evidentă. Forma corpului este alungită pentru a ajuta pasărea la înotul subacvatic. Peștele îl capturează exclusiv prin scufundare. Lungimea corpului este de 84-90 cm, iar anvergura aripilor este de 130-160 cm, cu o masă corporală de 2,6-3,7 kg. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 22 ani.

Localizare si comportament

Cormoranul mare este o specie sedentară, rămâne de obicei în apropierea coloniei chiar și în afara sezonului de cuibărit. Este întâlnit pretutindeni în habitatele umede din Europa, unde întinderile de apă sunt vaste. În America de Nord preferă habitatele de coastă ale Atlanticului de Vest. Încep cuibăritul în lunile aprilie-mai, adesea în colonii de sute sau chiar mii de perechi în funcție de suprafața habitatului specific. Perechile părăsesc cuibul la 2-3 luni de la începutul perioadei de cuibărit, respectiv în lunile iulie-august, deplasându-se spre zone cu lacuri mari unde se pot scufunda în căutarea peștelui. Cuibul este asamblat din crenguțe uscate, pene și excremente în coronamentul salciilor și plopilor, arborii pot număra chiar și până la 20 de cuiburi pe trunchi. În mod normal, coloniile sunt refolosite ani la rând, extinzându-se pe măsură ce puii devin adulți și încep cuibăritul la rândul lor. Excrementele cormoranilor mari sunt acide, astfel încât arborii din amplasamentul coloniei devin uscați într-un an sau doi de la amplasarea coloniei. Juvenilii devin activi pentru reproducere din al doilea an de viață.

Populatie

Populația europeană este relativ mare, până la 310.000 de perechi cuibăritoare, populația crește în perioada 1970-1990. Populațiile au continuat să crească și în perioada 1990-2000, fiind astfel în creștere pe tot cuprinsul Europei. În România, specia are o populație de aproximativ 18.000-20.000 de perechi cuibăritoare.

Reproducere

Femelele depun 3-5 ouă în lunile aprilie-mai, incubația este de 28-31 zile. Puii dezvoltă penajul de juvenili la aproximativ 45-55 de zile de la eclozare, părinții îngrijindu-i în tot acest timp. Puii devin independenți la aproximativ 105-145 de zile de la eclozare, alăturându-se părinților în căutarea hranei. Perechile au de obicei o singură pontă pe sezon, dar pot avea două ponte în cazul în care prima este pierdută.

Amenintari si masuri de conservare

Pierderea sau degradarea zonelor umede, asociată cu fragmentarea sau pierderea habitatelor de cuibărit (arbori, arbuști, stuf) și hrănire, împreună cu poluarea apelor interioare, braconajul și înecarea păsărilor în plasele de pescuit constituie principalele amenințări. Activități de reconstrucție ecologică sunt necesare în toată lunca inferioară a Dunării.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII