Expand pic

Corcodel mare

Podiceps cristatus

Deschide galerie
Foto: Razvan Zinica
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPodicipediformes

FamiliaPodicipedidae

GenulPodiceps

SpeciaPodiceps cristatus

Descriere

Corcodelul mare este o specie parțial migratoare pe teritoriul Europei și Asiei, preferă habitate umede precum lacuri naturale și artificiale, râuri cu ape ușor curgătoare, lagune și chiar golfuri cu deschidere de apă mari. Ca habitate de cuibărit preferă iazurile din cadrul amenajărilor piscicole sau din bălți închise unde nivelul apei este scăzut. Penajul de vară al masculului este de culoare maro-cenușiu pe spate, cu gâtul alb, iar pe cap prezintă două gulere ruginii cu negru pe obraji și două moțuri negre pe partea superioară. Femela are același penaj ca și masculul în perioada de vară, iar iarna, cele două moțuri și gulerele dispar, penajul devenind cenușiu pe spate și pe partea dorsală a gâtului, cu fruntea și ceafa negre. Se hrănesc în special cu pești de dimensiuni medii, dar dieta poate include și insecte, crustacei, moluște, amfibieni și larve de nevertebrate. Lungimea corpului este de 46-61 cm, iar anvergura aripilor este de 59-73 cm, cu o masă corporală de 800-1490 g. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 11-12 ani.

Localizare si comportament

Corcodelul mare cuibărește în general pe apele interioare care au o suprafață mică și adâncimi mici, unde își amenajează cuibul pe insulițe mici de pământ în iazuri sau lacuri. Iarna migrează spre lacuri și bazine cu suprafețe mai mari de apă, de obicei este observat solitar sau în grupuri mici de până la 10-15 indivizi. Cuibăritul poate începe încă din lunile ianuarie-februarie, dar majoritatea încep în lunile martie-aprilie, ambii parteneri îngrijindu-se de amenajarea și paza cuibului. Perechile sunt monogame numai pe perioada unui sezon de cuibărit. Dansul nupțial la formarea perechilor este remarcabil, masculul și femela învârtindu-se piept la piept cu femela cu scuturări puternice ale capului, urmat de bătăi ale aripilor. Cuibul este părăsit de păsări în momentul în care ultimul pui eclozează, puii sunt capabili de deplasare încă din prima zi. În lunile august-septembrie, ambii adulți schimbă penajul în cel de iarnă, adunându-se pe ape cu suprafață mai mare, unde pot rămâne până în primăvara anului următor sau se pot deplasa pe coaste și golfuri ale mărilor interioare, respectiv coastele Mării Negre, Mediterane sau coastele asiatice ale Oceanului Indian. Se hrănește prin scufundare, hrana preferată constă în pește de talie medie și mică, dar în sezonul de cuibărit se poate hrăni și cu insecte, ... mai multe

Populatie

Populația europeană este relativ mare, până la 300.000-450.000 de perechi cuibăritoare și totodată peste 240.000 de indivizi în perioada de iernat, populația fiind în creștere în perioada 1970-1990. Cu toate că populația a crescut sau a rămas stabilă în unele țări în Europa în perioada 1990-2000, alte populații au scăzut în alte țări, astfel populația suferind un declin moderat per total. În România, populația cuibăritoare atinge aproximativ 20.000-30.000 de perechi.

Reproducere

Femelele depun 3-8 ouă în lunile martie-aprilie, incubația este de 27-29 zile. Puii devin independenți în aproximativ 11-16 săptămâni de la eclozare, părinții îngrijindu-i în acest timp. Perechile au o singură pontă pe sezon.

Amenintari si masuri de conservare

Degradarea zonelor umede, introducerea speciilor de pești exotici, arderea și tăierea stufului și braconajul sunt principalele pericole ce afectează specia. Activități de reconstrucție ecologică sunt necesare în toată lunca inferioară a Dunării, iar braconajul trebuie controlat.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII