Expand pic

Corcodel cu gât negru

Podiceps nigricollis

Deschide galerie
Foto: Daniel Petrescu
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPodicipediformes

FamiliaPodicipedidae

GenulPodiceps

SpeciaPodiceps nigricollis

Descriere

Corcodelul cu gât negru este o specie a cărei distribuție este vastă, cuibărește în Europa, America de Nord, centrul și estul Asiei, precum și vestul Americii de Nord. Efective care nu migrează există și în sudul continentului african, precum și în zonele lacurilor mari din estul Africii. Frecventează toate tipurile de habitate acvatice înconjurate de vegetație emergentă și submergentă din interiorul continentelor în sezonul de cuibărit, iar iarna preferă zonele de coastă din vestul Americii de Nord, Marea Mediterană și Japonia, efective ajung și în Marea Neagră și Marea Caspică. Vara are un penaj caracteristic cu gâtul negru și subțire, creștet înalt, moțuri pe obraji de culoare albă arcuite în jos ca un evantai. În penajul de iarnă se aseamănă cu corcodelul de iarnă, diferențiindu-se prin gâtul și părțile laterale ale capului de culoare gri, ciocul cubțire și ușor curbat în sus, iar fruntea se înalță spre creștet. Se hrănește cu nevertebrate acvatice din toate genurile, precum și pești mici și amfibieni. Lungimea corpului este de 28-34 cm, iar anvergura aripilor este de 40-55 cm, cu o masă corporală de 300-550 g. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 13-14 ani.

Localizare si comportament

Specia este complet migratoare, cu excepția efectivelor din sudul Americii de Nord și sudul Africii care nu se deplasează din habitatele de cuibărit pe tot parcursul anului. Cuibărește începând din lunile mai-iunie, adesea în colonii de 10-20 de perechi, dar poate cuibări și solitar, migrând spre teritoriile de iernat în octombrie-noiembrie, cu toate că multe perechi preferă să rămână în aceleași zone în iernile ușoare. Ca și celelalte specii de corcodei este un foarte bun înotător, capturează hrana chiar și de pe fundul lacurilor, ajunge cu ușurință la adâncimi de 2-3 m. Cuibul este instalat în vegetația emergentă din apropierea malurilor apelor sau în peticele stufizate din mijlocul bazinelor, ancorat cu vegetație plutitoare și căptușit cu pene și alge. Perechile sunt monogame, pe toată perioada de cuibărit. Puii sunt purtați pe spate și îngrijiți de ambii părinți ulterior ecloziunii. Păsările devin active pentru reproducere din al doilea an de viață.

Populatie

Populația europeană este relativ mare, până la 96.000 de perechi cuibăritoare,  populația crescând în perioada 1970-1990. Cu toate că populația a fost în scădere în unele țări din Europa, cu precădere România, în perioada 1990-2000, alte populații din Rusia și Ucraina au rămas stabile, astfel populația a suferit un declin ușor per total. În România, populația cuibăritoare atinge numere reduse de indivizi de până la 2.500-3.500 de perechi cuibăritoare.

Reproducere

Femelele depun 3-5 ouă în lunile mai-iunie, incubația fiind de 21-22 zile. Puii sunt cărați pe spate de părinți în primele 9-10 zile, dezvoltând penajul de juvenili și devenind independenți în aproximativ 23-27 de zile de la eclozare. Perechile au o singură pontă pe sezon.

Amenintari si masuri de conservare

Degradarea zonelor umede, introducerea speciilor de pesti exotici, arderea și tăierea stufului și braconajul sunt principalele pericole ce afecteaza specia. Activități de reconstrucție ecologică sunt necesare în toată lunca inferioară a Dunării, iar braconajul trebuie controlat.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII