Expand pic

Cocor mic

Grus virgo

Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulGruiformes

FamiliaGruidae

GenulGrus

SpeciaGrus virgo

Descriere

Cocorul mic este o specie cu răspândire relativ redusă, ocupând în mare parte centrul Asiei și estul Europei, efective reduse de indivizi fiind cantonați și în India și estul central al Africii. Habitatul specific este reprezentat de stepe, savane semi-aride și platouri înalte, cum sunt cele din Mongolia și Kazakstan. Se deosebește de cocorul mare prin dimensiunile mai mici, moțurile lungi albe de la urechi, penele negre alungite pe piept, iar penele alungite de la capătul aripilor nu sunt stufoase. În zbor, atunci când este dificil de apreciat mărimea, iar moțurile de la urechi sunt lipite de cap, este foarte greu de deosebit de cocor, însă negrul de pe gât este mai întins, până pe gușă. Cocorii mici se hrănesc atât cu material vegetal, ce constă în semințe, fructe mici cât și cu insecte, viermi, rozătoare, reptile și amfibieni. Lungimea corpului este de 88-90 cm, iar anvergura aripilor este de 51-59 cm, cu o masă corporală de 2000-2700 g. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 27 de ani.

Localizare si comportament

Cocorii mici sunt păsări migratoare, deplasându-se pe rute de migrație folosite în fiecare an, și pot călători pe distanțe foarte mari fără a necesita hrană sau odihnă. Migrația de toamnă începe în lunile august-septembrie, plecând din teritoriile de cuibărit din centrul Asiei, spre sud, în teritoriile de iernat din estul central al Africii și India, revenind apoi în lunile martie aprilie. Accidental pot ajunge până pe coastele de vest ale Mării Negre, putând fi observați astfel și pe litoralul României. Teritoriile de cuibărit pot varia în funcție de altitudine, ajungând chiar până la 3000 m, dar numai în apropierea unor lacuri cu apă dulce sau bazine din care se pot adăpa. În teritoriile de iernat pot fi observați în habitate umede, cum sunt mlaștinile, savanele inundabile sau malurile înierbate ale lacurilor. Perechile sunt monogame și se formează pe toată durata vieții. De obicei cuibărește solitar, dar pot fi observate și 2-3 perechi cuibărind în apropiere una de cealaltă, iar în afara perioadei de cuibărit dse adună în stoluri de câteva sute de indivizi înainte de începerea migrației. Dansurile nupțiale ale speciei sunt foarte spectaculoase, ambii parteneri răsucindu-și capul și umflându-și penele codale, sărind pe picioare cu aripile deschise. Partenerii își apără cuibul cu înverșunare împotriva prădătorilor, ... mai multe

Populatie

Populația europeană este relativ mică, având până la 25.000 de perechi cuibăritoare, majoritatea staționate în estul Europei, dar a crescut în perioada 1970-1990. Cu toate că populației de cocori mici a Turciei a scăzut în perioada 1990-2000, populația a rămas stabilă în Ucraina și Rusia, astfel crescând per total. În România specia apare accidental în Delta Dunării și litoralul Mării Negre, de obicei în numere reduse de indivizi.

Reproducere

Femelele depun 1-2 ouă în lunile aprilie-mai, incubația fiind de 27-29 zile. Puii dezvoltă penajul de juvenili la aproximativ 55-60 de zile de la eclozare, părinții îngrijindu-i în tot acest timp. Puii devin independenți la aproximativ 8-10 luni de la eclozare, în acest timp rămânând cu părinții care le asigură hrana, chiar dacă aceștia au învățat să zboare. Perechile au o singură pontă pe sezon.

Amenintari si masuri de conservare

Degradarea și distrugerea habitatelor prin construirea de diguri, urbanizarea, coliziunea cu firele electrice, persecuția din partea fermierilor pentru pagubele provocate culturilor, vânătoarea ilegală sunt principalele pericole ce afectează specia. Refacerea și protecția habitatelor umede permite refacerea efectivelor speciei.