Foto: Paul Tibu
Descriere
Ciuful
de pădure este una dintre cele mai comune specii de păsări de noapte din
Europa, Asia și America de Nord. Există două populații distincte de ciuf de
pădure, una sedentară și una migratoare, prima dintre ele ocupând regiunile din
centrul, estul și vestul celor trei continente, iar populația migratoare ocupă
regiunile nordice ale continentelor, migrând spre sudul acestora la sfârșitul
sezonului de cuibărit. Preferă habitatele de pădure și silvostepă, cuibărind
adesea la liziera pădurilor, cât mai aproape de șes, de unde își procură hrana
ce constă în mare parte din rozătoare, reptile și amfibieni, fiind adesea
întâlnită până la altitudini de peste 2000 m. Adesea este observată și în apropierea
habitatelor umede cu subarboret sau pâlcuri de copaci, unde ocupă cuiburi
abandonate de corvide. Aripile sunt lungi și înguste, cu zborul relaxat
asemănător cu cel al unui pescăruș mai mic, destul de diferit de cel la
huhurezului mic, care alternează bătăile rapide de aripi cu alunecări prelungi
prin aer. Vârfurile aripilor au benzi fine și dese maronii, iar marginea posterioară
a aripii întunecată sunt semnalmentele cel mai bune pentru identificare.
Culoarea generală este crem-ruginie cu striațiuni întunecate longitudinale.
Ochii sunt roșii-gălbui. Prezintă două moțuri lungi pe cap, ținute uneori în
sus, alteori ascunse între celelalte ...
mai multe
Ciuful
de pădure este una dintre cele mai comune specii de păsări de noapte din
Europa, Asia și America de Nord. Există două populații distincte de ciuf de
pădure, una sedentară și una migratoare, prima dintre ele ocupând regiunile din
centrul, estul și vestul celor trei continente, iar populația migratoare ocupă
regiunile nordice ale continentelor, migrând spre sudul acestora la sfârșitul
sezonului de cuibărit. Preferă habitatele de pădure și silvostepă, cuibărind
adesea la liziera pădurilor, cât mai aproape de șes, de unde își procură hrana
ce constă în mare parte din rozătoare, reptile și amfibieni, fiind adesea
întâlnită până la altitudini de peste 2000 m. Adesea este observată și în apropierea
habitatelor umede cu subarboret sau pâlcuri de copaci, unde ocupă cuiburi
abandonate de corvide. Aripile sunt lungi și înguste, cu zborul relaxat
asemănător cu cel al unui pescăruș mai mic, destul de diferit de cel la
huhurezului mic, care alternează bătăile rapide de aripi cu alunecări prelungi
prin aer. Vârfurile aripilor au benzi fine și dese maronii, iar marginea posterioară
a aripii întunecată sunt semnalmentele cel mai bune pentru identificare.
Culoarea generală este crem-ruginie cu striațiuni întunecate longitudinale.
Ochii sunt roșii-gălbui. Prezintă două moțuri lungi pe cap, ținute uneori în
sus, alteori ascunse între celelalte pene ale capului. Obrajii sunt maronii
simetrici, iar spațiul dintre ochi de formă cromozomială de culoare albă.
Lungimea corpului este de 35-40 cm, iar anvergura aripilor este de 90-100 cm,
cu o masă corporală de 220-435 g. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este
de 27-28 de ani.
mai putin
Localizare si comportament
În
continentul asiatic, nord-american și european, specia se împarte în două
populații distincte, cea migratoare deplasându-se spre sud odată cu sosirea
iernii, respectiv în lunile octombrie-noiembrie, revenind în teritoriile de
cuibărit în lunile martie-aprilie. În Europa, cu excepția regiunii de nord a
continentului, specia este sedentară, fiind prezentă pe tot parcursul anului. Înainte
de începerea sezonului de cuibărit și în timpul migrației păsările formează
grupuri de 20-30 de indivizi, de obicei ocupând coronamentul unui singur arbore.
Nu prezintă comportament de teritorialism, acceptând prezența altor perechi la
distanțe de până în 14 m între cuiburi. Perechile sunt monogame, formându-se în
timpul iernii, cuibăritul începând din februarie și terminându-se în lunile
iunie-iulie. Utilizează de obicei cuibul altor păsări cum ar fi corvidele, dar
s-au întâlnit cazuri în care perechile și-au construit propriul cuib. Femela
rămâne în apropierea cuibului, fiind hrănită împreună cu puii de către mascul
până când puii devin independenți. Păsările devin active pentru reproducere din
al doilea an de viață.
În
continentul asiatic, nord-american și european, specia se împarte în două
populații distincte, cea migratoare deplasându-se spre sud odată cu sosirea
iernii, respectiv în lunile octombrie-noiembrie, revenind în teritoriile de
cuibărit în lunile martie-aprilie. În Europa, cu excepția regiunii de nord a
continentului, specia este sedentară, fiind prezentă pe tot parcursul anului. Înainte
de începerea sezonului de cuibărit și în timpul migrației păsările formează
grupuri de 20-30 de indivizi, de obicei ocupând coronamentul unui singur arbore.
Nu prezintă comportament de teritorialism, acceptând prezența altor perechi la
distanțe de până în 14 m între cuiburi. Perechile sunt monogame, formându-se în
timpul iernii, cuibăritul începând din februarie și terminându-se în lunile
iunie-iulie. Utilizează de obicei cuibul altor păsări cum ar fi corvidele, dar
s-au întâlnit cazuri în care perechile și-au construit propriul cuib. Femela
rămâne în apropierea cuibului, fiind hrănită împreună cu puii de către mascul
până când puii devin independenți. Păsările devin active pentru reproducere din
al doilea an de viață.
mai putin
Populatie
Populația europeană este relativ mare,
însumând între 380.000 – 810.000 de perechi cuibăritoare, fiind stabilă în
perioada 1970-1990. Cu toate că populația europeană a suferit mici scăderi în
perioada 1990-2000 în unele țări, aceasta a rămas stabilă per total. În România
efectivele speciei numără aproximativ 70.000-120.000 de perechi cuibăritoare.
Populația europeană este relativ mare,
însumând între 380.000 – 810.000 de perechi cuibăritoare, fiind stabilă în
perioada 1970-1990. Cu toate că populația europeană a suferit mici scăderi în
perioada 1990-2000 în unele țări, aceasta a rămas stabilă per total. În România
efectivele speciei numără aproximativ 70.000-120.000 de perechi cuibăritoare.
mai putin
Reproducere
Femela depune 5-6 ouă în lunile martie-aprilie,
incubația fiind de 26-28 zile. Puii și femela sunt hrăniți de mascul până la
vârsta de 21-22 zile, devenind complet independenți după aproximativ 8-9
săptămâni, timp în care sunt hrăniți numai de femelă. Perechile au o singură
pontă pe an.
Femela depune 5-6 ouă în lunile martie-aprilie,
incubația fiind de 26-28 zile. Puii și femela sunt hrăniți de mascul până la
vârsta de 21-22 zile, devenind complet independenți după aproximativ 8-9
săptămâni, timp în care sunt hrăniți numai de femelă. Perechile au o singură
pontă pe an.
mai putin
Amenintari si masuri de conservare
Specia
este amenințată de degradarea și pierderea habitatului propice prin defrișarea pădurilor
din apropierea zonelor agricole și a zonelor umede. Protejarea acestei specii
depinde de interzicerea tăierii perdelelor forestiere de pe marginea
drumurilor, precum și păstrarea într-o stare favorabilă de conservare a habitatelor
forestiere în care specia cuibărește.
Specia
este amenințată de degradarea și pierderea habitatului propice prin defrișarea pădurilor
din apropierea zonelor agricole și a zonelor umede. Protejarea acestei specii
depinde de interzicerea tăierii perdelelor forestiere de pe marginea
drumurilor, precum și păstrarea într-o stare favorabilă de conservare a habitatelor
forestiere în care specia cuibărește.
mai putin
Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)
GALERIE POZE SI ILUSTRATII