Expand pic

Ciuf de câmp

Asio flammeus

Deschide galerie
Foto: Emil Todorov
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulStrigiformes

FamiliaStrigidae

GenulAsio

SpeciaAsio flammeus

Descriere

Ciuful de câmp este caracteristic zonelor deschise reprezentate de păşuni, stufărişuri, mlaştini şi terenuri agricole. Este o bufniţă de talie medie. Lungimea corpului este de 33-40 cm şi are o greutate de 206-475 g. Femela este mai mare decât masculul. Aripile sunt lungi şi înguste, cu o anvergură de circa 90-105 cm. Adulţii au înfăţişare similară, însă penajul masculului este mai deschis. Capul este relativ mic, iar ochii galbeni sunt mărginiţi de pete negre. Penajul este galben-maroniu. Se hrăneşte cu rozătoare, iepuri, lilieci, păsări şi insecte.

Etimologia denumirii stiintifice

Numele de gen provine din cuvântul latin asio – răpitoare de noapte cu „urechi„. Numele de specie derivă din cuvântul latin flammea – de culoarea flăcării, cu referire la penajul păsării.

Localizare si comportament

Este o specie prezentă în cea mai mare parte a continentului european. Este activă noaptea, dar poate vâna şi în crepuscul sau chiar ziua. Atinge maturitatea sexuală după un an. Ritualul nupţial este spectaculos. Masculul se ridică repetat în aer, îşi flutură aripile şi cântă în zbor. Se poate ridica uneori până la 200-400 m. Perechea poate zbura împreună şi se rostogoleşte în aer cu ghearele încleştate. Este monogamă (îşi păstreză perechea pentru un sezon) şi teritorială. Cuibăreşte pe sol. Cuibul, reprezentat de o adâncitură în sol căptuşită cu resturi vegetale şi pene, este realizat de către femelă. Foloseşte pentru hrănire un teritoriu cuprins între 15-200 ha. Longevitatea cunoscută este de 22 de ani. Iernează în Africa.

Populatie

Populaţia europeană este relativ mare, cuprinsă între 58000-180000 de perechi. A înregistrat un declin semnificativ în perioada 1970-1990. Deşi în unele ţări efectivele au mai scăzut în perioada 1990-2000, acestea s-au menţinut stabile în cea mai mare parte a teritoriului. Pe ansamblu, specia rămâne sub nivelul existent înainte de declin. Cele mai mari efective sunt în Rusia, Finlanda şi Norvegia.

Reproducere

Soseşte din cartierele de iernare la sfârşitul lunii martie şi început de aprilie. Femela depune în mod obişnuit 5-7 ouă în a doua parte a lunii aprilie şi în luna mai, cu o dimensiune medie de 39 x 29,5 mm. Incubaţia durează în jur de 24-29 de zile şi este asigurată de femelă, care este hrănită în tot acest timp de către mascul. Uneori cloceşte şi masculul pentru perioade scurte. Puii rămân în cuib 10-12 zile, după care stau ascunşi în vegetaţie. Devin zburători la 24-27 de zile. Din cauza gradului mare de prădare, femela depune frecvent ponte de înlocuire, iar în zonele mai sudice scoate două rânduri de pui pe an.

Amenintari si masuri de conservare

Degradarea şi distrugerea habitatelor, deranjul în creştere cauzat de urbanizare şi pesticidele folosite în agricultură sunt principalele pericole ce afectează specia. Reducerea deranjului şi a folosirii de pesticide sunt prioritare.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII