Ordinul Piciformes > Familia Picidae > Genul Picoides > Specia Picoides tridactylus
Expand pic

Ciocănitoare de munte

Picoides tridactylus

Deschide galerie
Foto: Zoltán Benkő
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPiciformes

FamiliaPicidae

GenulPicoides

SpeciaPicoides tridactylus

Descriere

Ciocănitoarea de munte este caracteristică pădurilor bătrâne de conifere. Este prezentă şi în pădurile mixte de conifere cu foioase. Este cu circa 10% mai mică decât ciocănitoarea pestriţă mare şi cu circa 10% mai mare decât ciocănitoarea de stejar. Lungimea corpului este de 21,5-24 cm şi are o greutate de 60-85 g. Anvergura aripilor este de circa 32-35 cm. Spre deosebire de celelalte specii europene de ciocănitori care au patru degete, ciocănitoarea de munte are numai trei degete. Masculul este mai mare decât femela, însă diferenţele de mărime nu sunt vizibile în teren. Spre deosebire de femelă creştetul masculului este galben-lămâie. Penajul este alcătuit dintr-o combinaţie de negru cu alb. Se hrăneşte cu insecte, în special gândaci şi larvele acestora. Longevitatea cunoscută este de şase ani şi trei luni.

Etimologia denumirii stiintifice

Numele de gen provine din combinaţia cuvintelor latine picus – ciocănitoare şi oides – asemănător cu. În mitologia latină, Picus, regele lui Latium (ulterior Roma), s-a căsătorit cu frumoasa nimfă şi cântăreaţă Canens. Pentru că a respins afecţiunea vrăjitoarei Circe, plină de ură, aceasta l-a transformat pe rege în ciocănitoare. Numele de specie provine din combinaţia cuvintelor greceşti tri – trei şi dactylos – deget, cu referire la particularităţile păsării.

Localizare si comportament

Este o specie prezentă în partea nordică şi centrală a continentului european. Este o specie ce îşi apără teritoriul şi în afara perioadei de cuibărit. Se pare că în manifestările teritoriale masculii nu tolerează alţi masculi iar femelele alte femele, fiind însă indiferenţi faţă de celălalt sex. Este alungată de pe teritoriul său de hrănire de ciocănitoarea pestriţă mare şi de ciocănitoarea cu spate alb. Teritoriul de cuibărit pentru o pereche este de circa 70 ha pădure de conifere. Este o specie probabil monogamă, la care unele perechi se păstrează pe viaţă. În fiecare an perechea lucrează împreună la excavarea unui cuib. Scorburile sunt realizate în special în copaci morţi, la o înălţime ce variază între 1 şi 10 m. Intrarea în cuib este rotundă sau ovală şi are un diametru de 4,5-5 cm. Masculii bat darabana mai mult. Secvenţa durează circa 1,3 secunde cu un număr de 14-26 de lovituri. Este o specie sedentară.

Populatie

Populaţia europeană este relativ mare, cuprinsă între 350000-1100000 de perechi. Un declin moderat a fost observat între 1970-1990. Deşi un anume declin a fost observat în unele ţări şi în perioada 1990-2000, populaţia s-a menţinut stabilă. În România, populaţia estimată este de 15000-20000 de perechi. Populaţii mai mari se înregistrează numai în Rusia.

Reproducere

Femela depune în mod obişnuit 4-6 ouă albe, în luna mai. Incubaţia durează în jur de 10-14 zile şi este asigurată de către ambii părinţi. Puii sunt îngrijiţi de ambii părinţi şi devin zburători la 22-25 de zile. Rămân în preajma părinţilor pentru încă aproximativ 30 de zile.

Amenintari si masuri de conservare

Degradarea habitatelor şi reducerea locurilor de cuibărit prin eliminarea arborilor maturi, a lemnului mort pe picior din păduri şi a copacilor scorburoşi reprezintă principalele pericole la adresa speciei. Un management prietenos al pădurilor pentru speciile caracteristice acestui tip de habitat este necesar şi urgent.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII