Ordinul Piciformes > Familia Picidae > Genul Dendrocopos > Specia Dendrocopos leucotos
Expand pic

Ciocănitoare cu spate alb

Dendrocopos leucotos

Deschide galerie
Foto: Sebastian Bugariu
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPiciformes

FamiliaPicidae

GenulDendrocopos

SpeciaDendrocopos leucotos

Descriere

Ciocănitoarea cu spate alb este caracteristică pădurilor de foioase, cu mult lemn mort pe picior şi lemn aflat în diferite faze de descompunere. Este cea mai mare dintre ciocănitorile pestriţe şi este uşor de identificat după gâtul şi ciocul lungi. Lungimea corpului este de 25-28 cm şi are o greutate de 99-115 g. Anvergura aripilor este de circa 38-40 cm. Similar altor ciocănitori, masculul este mai mare decât femela şi are un cioc mai lung. Pata albă de pe spate este dificil de observat când stă aşezată. Este însă mai uşor vizibilă în zbor. Femela nu are pată roşie pe creştet. Asemeni celorlalte ciocănitori pestriţe penajul este alb cu negru şi roşu. Se hrăneşte în special cu gândaci şi larvele acestora. Longevitatea cunoscută este de 15.9 ani.

Etimologia denumirii stiintifice

Numele de gen provine din combinaţia cuvintelor greceşti dendron – copac şi kopos – a lovi, cu referire la comportamentul păsării. Numele de specie provine din combinaţia cuvintelor greceşti leukos – alb şi notos – spate, cu referire la penajul păsării.

Localizare si comportament

Este o specie prezentă în partea estică a continentului european. Deşi majoritatea speciilor europene de ciocănitori sunt puţin sociale, ciocănitoarea cu spate alb pare a fi cea mai solitară. Fiecare dintre cele două sexe este teritorial şi, în afara sezonului de cuibărit, îşi apără teritoriile de hrănire. Este monogamă. Ritualul de curtare implică mişcări ale corpului cu rol de atragere a femelei. Masculul excavează câteva noi cavităţi în fiecare primăvară, însă cele mai multe rămân neterminate. Femela contribuie la finalizarea excavaţiei care este aleasă pentru cuibărit. Cuiburile mai vechi sunt folosite arareori. Deşi cavităţi pot fi realizate în trunchiuri vii sau moarte, toţi copacii folosiţi au lemnul din interior descompus. Cele mai multe cavităţi sunt prezente în arbori cu esenţă moale. Înălţimea la care este aşezat cuibul variază între 5 şi 32 m. În general cuiburile acestei specii sunt localizate la o înălţime mai mare decât ale oricărei alte specii europene de ciocănitori. Intrarea este rotundă sau ovală, cu un diametru de 5,5-6,5 cm. Adâncimea excavaţiei variază între 25 şi 37 cm. Teritoriul de cuibărit este cel mai mare dintre speciile europene de ciocănitori, de până la 3,5 km 2 . Femelele bat darabana mai puţin decât masculii şi mai ales în afara perioadei de cuibărit, când îşi anunţă ... mai multe

Populatie

Populaţia europeană este relativ mare, cuprinsă între 180000-550000 de perechi. Specia s-a menţinut la un nivel stabil în perioada 1970-1990. Deşi un anumit declin a fost observat în unele ţări în perioada 1990-2000, populaţia s-a menţinut stabilă.

Reproducere

Femela depune în mod obişnuit 4-6 ouă albe, în lunile aprilie şi mai. Incubaţia durează în jur de 10-11 zile şi este asigurată de către ambii parteneri. Puii sunt îngrijiţi de ambii părinţi şi devin zburători la 27-28 de zile. Asemeni altor specii de ciocănitoare, succesul cuibăritului este ridicat, în jur de 60-80%. După ce părăsesc cuibul, puii nu mai sunt hrăniţi de părinţi.

Amenintari si masuri de conservare

Degradarea habitatelor şi reducerea locurilor de cuibărit prin eliminarea arborilor maturi, a lemnului mort pe picior din păduri şi a copacilor scorburoşi sunt principalele pericole la adresa speciei. Un management prietenos al pădurilor pentru speciile caracteristice acestui tip de habitat este necesar şi urgent.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII