Expand pic

Caprimulg

Caprimulgus europaeus

Deschide galerie
Foto: Sebastian Bugariu
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulCaprimulgiformes

FamiliaCaprimulgidae

GenulCaprimulgus

SpeciaCaprimulgus europaeus

Descriere

Caprimulgul este caracteristic zonelor deschise, aride reprezentate de rarişti ale pădurilor de conifere sau de amestec şi în păşuni. Lungimea corpului este de 25-30 cm şi are o greutate de 50-100 g. Aripile sunt lungi, cu o anvergură de circa 53-61 cm, iar silueta este asemănătoare vânturelului roşu ( Falco tinnunculus ). Adulţii au înfăţişare similară. Penajul gri-maron aminteşte de cel al capîntorsurii ( Jyns torquilla ) şi asigură un camuflaj excelent în timpul zilei, când se odihneşte pe crengile copacilor creând impresia unui ciot sau a unei aşchii mari din scoarţa copacului. Se hrăneşte cu insecte ce zboară la crepuscul sau noaptea, pe care le prinde în zbor. Longevitatea maximă cunoscută în sălbăticie este de 11 ani, dar trăieşte în medie patru ani.

Etimologia denumirii stiintifice

Numele de gen derivă din cuvintele latine capra – capră şi mulgere – a mulge, cu referire la tradiţia care spune că seara aceste păsări zboară spre turmele de capre şi le mulg pentru a bea laptele. Mai mult decât atât, în unele ţări europene se consideră că acele capre nu mai dau lapte şi chiar orbesc treptat. Numele de specie provine din cuvântul latin europaeus – din Europa, cu referire la prezenţa sa în acest teritoriu.

Localizare si comportament

Este o specie prezentă în cea mai mare parte a continentului european. Este activă noaptea, dar vânează şi la crepuscul. În timpul ritualului nupţial desfăşurat la crepuscul, masculul zboară în jurul femelei. Masculul se ridică şi în aer la o altitudine medie şi plonjează repetat spre sol. Este o specie teritorială ce îşi protejează teritoriul prin cântecul repetat îndelung. Este monogamă pe o perioadă îndelungată, uneori pe viaţă. Cuibăreşte pe sol, în scobituri de pe pajişti sau la adăpostul copacilor sau tufişurilor. Atunci când este ameninţată la cuib, femela atrage urmăritorul, simulând un comportament ce sugerează că este rănită fie la sol, fie pe o creangă. Cuibul poate fi utilizat mai mulţi ani succesiv. Iernează în Africa.

Populatie

Populaţia europeană este mare, cuprinsă între 470000-1000000 de perechi. A înregistrat un declin moderat în perioada 1970-1990. Deşi această descreştere s-a redus în perioada 1990-2000, efectivele prezente în Turcia au continuat să scadă, ceea ce a determinat un declin al populaţiei la nivel european. Populaţia estimată în România este de 12000-15000 de perechi. Cele mai mari efective sunt în Rusia, Turcia, Spania şi Franţa.

Reproducere

Soseşte din cartierele de iernare în a doua parte a lunii aprilie şi început de mai. Femela depune în mod obişnuit 1-3 ouă între a doua parte a lunii mai şi începutul lunii iulie, cu o dimensiune medie de 32 x 22 mm şi o greutate medie de 8,4 g. Incubaţia durează în jur de 17-18 zile şi este asigurată în special de femelă, care este hrănită în tot acest timp de către mascul. Puii devin zburători la 16-19 zile şi sunt îngrijiţi în tot acest timp de către femelă. În cazul în care este depusă o a doua pontă, femela incubează, iar masculul asigură creşterea puilor. Puii sunt îngrijiţi de către părinţi încă o lună după ce devin zburători.

Amenintari si masuri de conservare

Degradarea habitatelor şi folosirea pe scară largă a pesticidelor sunt principalele pericole ce afectează specia. Reducerea pesticidelor folosite în agricultură şi un management prietenos al pajiştilor şi pădurilor, cu păstrarea rariştilor, contribuie la conservarea speciei.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII