Ordinul Piciformes > Familia Picidae > Genul Jynx > Specia Jynx torquilla
Expand pic

Capîntortură

Jynx torquilla

Deschide galerie
Foto: Florian Andronache
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPiciformes

FamiliaPicidae

GenulJynx

SpeciaJynx torquilla

Descriere

Capîntortura este o specie cu răspândire în toată Europa, centrul și sudul Asiei, precum și centrul Africii, cu unele efective reduse și în regiunea nord-vestică a Africii. Habitatul speciei constă în păduri de foioase a căror arbori au coronamentul bogat, preferând pădurile de stejar, frasin și ulm, unde pot găsi cu ușurință scorburi ale ciocănitorilor pe care le folosește pentru cuibărit. În perioada de migrație poate fi observată și în parcurile și grădinile din zonele urbane și rurale. Penajul este atipic, având un aspect exotic cu colorit brun-cenușiu-pestriț pe spatele corpului, aripi și cap, iar partea inferioară albicioasă cu striații maronii pe laterale. Dieta constă din furnici, viermi, păianjeni, larve, fluturi pe care le capturează cu limba lipicioasă retractabilă din coronamentul copacilor, dar fără a sparge scoarța acestora, cum procedează rudele sale din familia ciocănitorilor. Lungimea corpului este de 17-18 cm, iar anvergura aripilor este de 25-27 cm, cu o masă corporală de 30-45 g. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 10 ani.

Localizare si comportament

Specia este migratoare efectuând deplasări sezoniere din Europa și centrul Asiei spre sudul Asiei și centrul Africii, unde iernează. Cuibărește în perioada mai-iulie, migrând spre sud începând cu luna septembrie și revenind în teritoriile de cuibărit în lunile martie-aprilie. Efectivele din nord-vestul Africii sunt sedentare, rămânând în această regiune pe tot parcursul anului. Pasărea prezintă un comportament aparte, răsucindu-și capul la 1800 atunci când este în pericol sau simte o amenințare, de unde îi revine și denumirea de cap-în-tortură. Păsările selectează teritoriul de cuibărit în funcție de abundența hranei existente, preferând de regulă zonele cu mușuroaie de furnici, acestea reprezentând hrana favorită a speciei. Nu are o preferință a locului de amplasare a cuibului, acesta regăsindu-se în scorburi de ciocănitori, crăpături din ziduri, găuri din maluri de pământ sau chiar cuiburi artificiale. De obicei poate alunga rezidenții din unele locuri de cuibărit, împingându-le ouăle afară din cuib și chiar puii. Perechile sunt monogame, formându-se numai pe perioada de cuibărit. Păsările devin active pentru reproducere din al doilea an de viață.

Populatie

Populația europeană este relativ mare, însumând aproximativ 580.000-1.300.000 de perechi cuibăritoare, dar a suferit un declin moderat în perioada 1970-1990. Cu toate că populațiile din estul Europei a rămas stabilă în perioada 1990-2000, iar populația din Rusia nu este cunoscută, populația speciei a continuat să scadă la nivelul Europei, suferind un declin moderat per total. În România efectivele speciei numără aproximativ 28.000-36.000 de perechi cuibăritoare.

Reproducere

Femelele depun 7-10 ouă, în lunile aprilie-mai, incubația fiind de 12-14 zile. Puii sunt hrăniți de ambii părinți până la vârsta de 30-35 zile, apoi se alătură părinților în căutarea hranei. Perechile au o singură pontă pe an.

Amenintari si masuri de conservare

Specia este amenințată de degradarea și pierderea habitatului propice prin defrișarea pădurilor. Protejarea acestei specii depinde numai de interzicerea sau păstrarea regiunilor de cuibărit forestiere într-o stare favorabilă de conservare.

GALERIE POZE SI ILUSTRATII