Expand pic

Călifar alb

Tadorna tadorna

Deschide galerie
Foto: Razvan Zinica
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulAnseriformes

FamiliaAnatidae

GenulTadorna

SpeciaTadorna tadorna

Descriere

Specia este întâlnită în zone umede, lacuri artificiale, cariere de nisip și pietriș din albia râurilor și zone costiere. Este de mărimea unei rațe mari, asemănătoare unei gâște mici ca formă a corpului, lungimea corpului fiind de 55-65 cm, anvergura aripilor de 100-120 cm, iar greutatea corpului de 1000 g (femelă) și 1200 g (masculul). Corpul este alb cu bandă cărămizie pe piept, capul și gâtul verzui închis cu pete negre pe spate și aripi și abdomenul negru. Ciocul este roșu și picioarele roz. Masculii și femelele sunt similare cu excepția masculului care prezintă un cucui între baza ciocului și frunte în sezonul de vară. Se hranește cu insecte, moluște și crustacei. Longevitatea în sălbăticie este de 10 ani.

Localizare si comportament

Este un cuibăritor larg răspândit în zonele costiere din nord-vestul și sud-estul Europei. Majoritatea păsărilor migrează în zone subtropicale pe timpul iernii, părăsind teritoriile de cuibărit imediat după împerechere, revenind spre sfârșitul iernii. Specie diurnă care se poate adapta mareelor și se hrănește noaptea. Reproducerea începe la vârsta de 2 ani. Perechile monogame rămân împreună pe tot restul vieții și apără teritoriul de la sfârșitul iernii. Majoritatea perechilor ocupă același teritoriu de la an la an. Femelele incită împerecherea, masculii răspunzând prin umflarea capului și curățându-și penele pe spate și pe aripi. Ambele păsări își scufundă capul în apă de repetate ori în timp ce înotă repede înainte de copulare. Cuiburile sunt construite în vizuini sau alte locuri similare.

Populatie

Populația cuibăritoare europeană este relativ mică de 42.000-65.000 de perechi, dar a crescut în perioada 1970-1990. În ciuda declinului populațiilor din unele țări în perioada 1990-2000, alte populații au rămas stabile.

Reproducere

Femela depune 8-10 ouă în mai și le clocește timp de 29-31 zile. Dimensiunea medie a oului este de 66x47 mm. Ambii părinți se îngrijesc de pui care dezvoltă penajul la 33-45 de zile de la eclozare. Înainte de a învăța să zboare, puii sunt adunați în creșe mari și îngrijiți de 1-2 femele, în timp ce restul migrează spre zone de năpârlire.

Amenintari si masuri de conservare

Specia este afectată de pierderea habitatului, parțial ca rezultat al amenajării barajelor din unele țări europene. Este necesară protecția zonelor costiere pentru a asigura habitate adecvate de cuibărit.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII