Foto: Sebastian Bugariu
Descriere
Buha este caracteristică zonelor împădurite în care stâncăriile sunt
asociate cu pâlcuri de pădure (în special conifere). Este cea mai mare
dintre bufniţe (răpitoare de noapte). Lungimea corpului este de 58-75 cm
şi are o greutate de 1750-4500 g pentru femelă şi de 1500-3200 g pentru
mascul. Anvergura aripilor este de circa 138-200 cm. Adulţii au
înfăţişare similară. Este o pasăre impresionantă cu aripi largi, moţuri
deasupra urechilor, ochi mari, roşii-portocalii. Penajul este
galben-maroniu, iar pe gât este vizibilă o pată albă. Se hrăneşte cu
mamifere, cu dimensiuni până la cea a unui iepure adult, păsări cu
dimensiuni până la cea a stârcilor şi şorecarilor, broaşte, şerpi, peşti
şi insecte. Atacă prin surprindere şi mamifere mai mari cum sunt
vulpile sau puii de căprioară cu o greutate de până la 17 kg.
Buha este caracteristică zonelor împădurite în care stâncăriile sunt
asociate cu pâlcuri de pădure (în special conifere). Este cea mai mare
dintre bufniţe (răpitoare de noapte). Lungimea corpului este de 58-75 cm
şi are o greutate de 1750-4500 g pentru femelă şi de 1500-3200 g pentru
mascul. Anvergura aripilor este de circa 138-200 cm. Adulţii au
înfăţişare similară. Este o pasăre impresionantă cu aripi largi, moţuri
deasupra urechilor, ochi mari, roşii-portocalii. Penajul este
galben-maroniu, iar pe gât este vizibilă o pată albă. Se hrăneşte cu
mamifere, cu dimensiuni până la cea a unui iepure adult, păsări cu
dimensiuni până la cea a stârcilor şi şorecarilor, broaşte, şerpi, peşti
şi insecte. Atacă prin surprindere şi mamifere mai mari cum sunt
vulpile sau puii de căprioară cu o greutate de până la 17 kg.
mai putin
Etimologia denumirii stiintifice
Numele de gen şi de specie provin din cuvântul latin bubo – bufniţă. Acest nume a fost folosit încă din primul secol (d.Hr.) de naturalistul roman Gaius Plinus Secundus.
Numele de gen şi de specie provin din cuvântul latin
bubo – bufniţă. Acest nume a fost folosit încă din primul secol (d.Hr.) de naturalistul roman Gaius Plinus Secundus.
mai putin
Localizare si comportament
Este o specie prezentă în cea mai mare parte a continentului european.
Este activă noaptea sau în crepuscul. Nu are prădători naturali. Zborul
este oarecum asemănător cu al şorecarului. Deşi este un comportament
neobişnuit pentru bufniţe, uneori planează în zbor. Este monogamă,
uneori pe viaţă, şi teritorială. Atinge maturitatea sexuală după un an,
dar cuibăreşte de obicei prima dată la 2-3 ani. În perioada ritualului
nupţial, perechea scoate sunete specifice repetate la un interval de opt
secunde, care se aud de la o distanţă de circa 5 km. Masculul oferă
femelei câteva opţiuni pentru cuibărit, dintre care femela alege una,
care poate fi apoi folosită pe o perioadă de mai mulţi ani. Cuibăreşte
în cavitatea unei stânci, foloseşte cuibul altor specii (berze sau alte
răpitoare mari) sau chiar o gaură într-un copac, iar uneori îşi face
cuibul pe sol. Longevitatea cunoscută este de 29 de ani în sălbăticie şi
68 de ani în captivitate. Este sedentară.
Este o specie prezentă în cea mai mare parte a continentului european.
Este activă noaptea sau în crepuscul. Nu are prădători naturali. Zborul
este oarecum asemănător cu al şorecarului. Deşi este un comportament
neobişnuit pentru bufniţe, uneori planează în zbor. Este monogamă,
uneori pe viaţă, şi teritorială. Atinge maturitatea sexuală după un an,
dar cuibăreşte de obicei prima dată la 2-3 ani. În perioada ritualului
nupţial, perechea scoate sunete specifice repetate la un interval de opt
secunde, care se aud de la o distanţă de circa 5 km. Masculul oferă
femelei câteva opţiuni pentru cuibărit, dintre care femela alege una,
care poate fi apoi folosită pe o perioadă de mai mulţi ani. Cuibăreşte
în cavitatea unei stânci, foloseşte cuibul altor specii (berze sau alte
răpitoare mari) sau chiar o gaură într-un copac, iar uneori îşi face
cuibul pe sol. Longevitatea cunoscută este de 29 de ani în sălbăticie şi
68 de ani în captivitate. Este sedentară.
mai putin
Populatie
Populaţia europeană este relativ mică, cuprinsă între 19000-38000 de
perechi. A înregistrat o descreştere semnificativă în perioada
1970-1990. În cele mai multe ţări populaţia a rămas stabilă sau a
fluctuat în perioada 1990-2000, dar pe ansamblu populaţia a rămas sub
nivelul existent anterior declinului. Cele mai mari efective sunt în Spania, Turcia
şi Rusia.
Populaţia europeană este relativ mică, cuprinsă între 19000-38000 de
perechi. A înregistrat o descreştere semnificativă în perioada
1970-1990. În cele mai multe ţări populaţia a rămas stabilă sau a
fluctuat în perioada 1990-2000, dar pe ansamblu populaţia a rămas sub
nivelul existent anterior declinului. Cele mai mari efective sunt în Spania, Turcia
şi Rusia.
mai putin
Reproducere
Femela depune în mod obişnuit 2-3 ouă, în prima jumătate a lunii martie,
cu o dimensiune medie de 59,3 x 48,9 şi o greutate medie de 75-80 g.
Incubaţia durează în jur de 34-36 de zile şi este asigurată de femelă,
care este hrănită în tot acest timp de către mascul. După eclozare, în
primele 2-3 săptămâni, femela rămâne cu puii şi fărămiţează hrana adusă
de mascul înainte de a-i hrăni. După ieşirea din ou, puii sunt acoperiţi
cu un puf des, alb murdar. Puii devin zburători la 50-60 de zile, însă
rămân dependenţi de părinţi până în septembrie-noiembrie, când părăsesc
teritoriul acestora.
Femela depune în mod obişnuit 2-3 ouă, în prima jumătate a lunii martie,
cu o dimensiune medie de 59,3 x 48,9 şi o greutate medie de 75-80 g.
Incubaţia durează în jur de 34-36 de zile şi este asigurată de femelă,
care este hrănită în tot acest timp de către mascul. După eclozare, în
primele 2-3 săptămâni, femela rămâne cu puii şi fărămiţează hrana adusă
de mascul înainte de a-i hrăni. După ieşirea din ou, puii sunt acoperiţi
cu un puf des, alb murdar. Puii devin zburători la 50-60 de zile, însă
rămân dependenţi de părinţi până în septembrie-noiembrie, când părăsesc
teritoriul acestora.
mai putin
Amenintari si masuri de conservare
Degradarea şi distrugerea habitatelor, deranjul şi braconajul,
pesticidele, coliziunile cu firele electrice şi cu maşinile sunt
principalele pericole ce afectează specia. Reducerea deranjului şi
păstrarea habitatelor caracteristice sunt prioritare.
Degradarea şi distrugerea habitatelor, deranjul şi braconajul,
pesticidele, coliziunile cu firele electrice şi cu maşinile sunt
principalele pericole ce afectează specia. Reducerea deranjului şi
păstrarea habitatelor caracteristice sunt prioritare.
mai putin
Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)
GALERIE POZE SI ILUSTRATII