Expand pic

Becaţină mică

Lymnocryptes minimus

Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulCharadriiformes

FamiliaScolopacidae

GenulLymnocryptes

SpeciaLymnocryptes minimus

Descriere

Becațina mică este o specie larg răspândită în centrul Africii, nordul și sudul Asiei, precum și în vestul și sudul Europei. Păsările cuibăresc pe tot cuprinsul nordului Asiei, migrând spre sud odată cu venirea iernii, în România specie fiind întâlnită numai în pasaj, rareori la cuibărit. Habitatul specific constă în zone mlăștinoase, cu vegetație densă, joasă sau înaltă, unde se poate ascunde de prădători. Zborul becaținei mici este mai fluturat și nu atât de exploziv și dezordonat ca la becațina comună. În zbor se pot observa gâtul mai ridicat, coada ascuțită, iar ciocul este considerabil mai scurt, precum și dimensiunile speciei sunt mai mici comparativ cu becațina comună. Pe spate dungile galbene sunt mai pronunțate, dar fără dunga mediană deschisă pe creștet. Ochii sunt încadrați de o dungă neagră. Lungimea corpului este de 18-25 cm, iar anvergura aripilor este de 30-41 cm, cu o masă corporală de 33-73 g. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 12-13 ani.

Localizare si comportament

Specia migrează din teritoriile de cuibărit din nordul Europei, precum și din centrul și nordul Asiei, spre teritoriile de iernat din Europa de vest, centrul Africii și sudul Asiei, în lunile septembrie-noiembrie, revenind în teritoriile de cuibărit în lunile martie-aprilie. În pasaj pot fi observate pe tot cuprinsul Europei, în habitatele inundabile cu vegetație densă. Perechile sunt monogame, cuibărind adesea solitar, rareori în grupuri de 5-10 perechi. Cuibul este amenajat pe plauri sau insulițe înconjurate de apă, precum și în vegetație densă de pe malul apelor. În afara sezonului de cuibărit, specia este foarte criptică, având în general activitate crepusculară și nocturnă, iar în caz de apropiere a unui prădător, rămâne nemișcată până în momentul în care acesta se apropie la câțiva centimetri de pasăre, zburând brusc cu bătăi rapide de aripi. Dieta constă din insecte adulte sau larve, viermi, gastropode, precum și semințe și părți vegetative ale plantelor acvatice. Păsările devin active din al doilea an de viață.

Populatie

Populația europeană este relativ mare, însumând până la 18.000-70.000 de perechi cuibăritoare, rămânând stabilă în perioada 1970-1990. Cu toate că populația a rămas stabilă în perioada 1990-2000, a scăzut în Rusia, astfel suferind o scădere per total. În Europa specia prezintă efective de indivizi la iernat în număr mare, de aproximativ 12.000 de indivizi, iar în România, specia este prezintă în pasaj cu un număr de 50-300 de indivizi.

Reproducere

Femelele depun 3-4 ouă în lunile mai-iunie, incubația fiind de 23-24 zile. Puii părăsesc cuibul la scurt timp după eclozare și încep să caute hrana singuri. Puii dezvoltă penajul de adulți la aproximativ 55-60 de zile de la eclozare, alăturându-se adulților la începutul migrației de toamnă. Perechile au o singură pontă pe an.

Amenintari si masuri de conservare

Specia este amenințată de degradarea și pierderea habitatului propice prin defrișări, extracția de turbă, precum și prin drenarea habitatelor umede cu scopul de a fi transformate în terenuri agricole. De asemenea, ingerarea alicelor de plumb folosite în vânătoare a dus la mortalitate ridicată prin intoxicare. Ca măsuri de conservare se impune schimbarea trpetată a alicelor de plumb folosite la vânătoare, cu alice de aliaj, precum și interzicerea drenării habitatelor de cuibărit ale speciei.