Acvilă ţipătoare mare

Acvila ţipătoare mare este o specie caracteristică zonelor împădurite de altitudine joasă situate în apropierea zonelor umede. Lungimea corpului este de 59-69 cm şi greutatea medie este cuprinsă între 1600-2500 g, femelele fiind mai mari (până la 3200 g). Anvergura aripilor este cuprinsă între 153-177 cm. Este o pasăre de dimensiuni mari, compactă, cu penaj brun închis, a cărei siluetă în zbor seamănă cu cea a acvilei ţipătoare mici ( Aquila pomarina ). Adulţii au înfăţişare similară. Se hrăneşte în special cu broaşte, dar şi cu mamifere mici, păsări de apă, şerpi şi leşuri.

Acvila ţipătoare mare este o specie caracteristică zonelor împădurite de altitudine joasă situate în apropierea zonelor umede. Lungimea corpului este de 59-69 cm şi greutatea medie este cuprinsă între 1600-2500 g, femelele fiind mai mari (până la 3200 g). Anvergura aripilor este cuprinsă între 153-177 cm. Este o pasăre de dimensiuni mari, compactă, cu penaj brun închis, a cărei siluetă în zbor seamănă cu cea a acvilei ţipătoare mici ( Aquila pomarina ). Adulţii au înfăţişare similară. Se hrăneşte în special cu broaşte, dar şi cu mamifere mici, păsări de apă, şerpi şi leşuri.

mai putin

Numele de gen provine din latinescul aquilus – culoare închisă, cu referire la penajul închis la culoare al păsării. Numele de specie din latinescul clango – a ţipa.

Numele de gen provine din latinescul aquilus – culoare închisă, cu referire la penajul închis la culoare al păsării. Numele de specie din latinescul clango – a ţipa.
mai putin

Este o specie răspândită în nordul şi centrul continentului european. Este o specie monogamă şi teritorială. Juvenilii rămân împreună cu părinţii după ce devin zburători până când ating maturitatea sexuală. În cartierele de iernare, specia este mai socială şi grupuri de până la zece exemplare, de vârste diferite, pot fi văzute împreună patrulând după hrană. În zbor, când planează, aripile largi „digitate„ sunt arcuite în jos. Cuibăreşte în copaci, zone stâncoase şi chiar la nivelul solului. Manifestă fenomenul de „cainism, puiul mai mic fiind atacat şi chiar omorât de puiul mai puternic sau murind de inaniţie„. Uneori se înregistrează cazuri de hibridizare cu acvila ţipătoare mică ( Aquila pomarina ). Iernează în Africa.

Este o specie răspândită în nordul şi centrul continentului european. Este o specie monogamă şi teritorială. Juvenilii rămân împreună cu părinţii după ce devin zburători până când ating maturitatea sexuală. În cartierele de iernare, specia este mai socială şi grupuri de până la zece exemplare, de vârste diferite, pot fi văzute împreună patrulând după hrană. În zbor, când planează, aripile largi „digitate„ sunt arcuite în jos. Cuibăreşte în copaci, zone stâncoase şi chiar la nivelul solului. Manifestă fenomenul de „cainism, puiul mai mic fiind atacat şi chiar omorât de puiul mai puternic sau murind de inaniţie„. Uneori se înregistrează cazuri de hibridizare cu acvila ţipătoare mică ( Aquila pomarina ). Iernează în Africa.
mai putin

Populaţia europeană a speciei este foarte mică, cuprinsă între 810-1100 de perechi, şi a marcat un declin accentuat între 1970-2000 mai ales în Rusia. Cele mai mari efective sunt prezente în Rusia, Belarus şi Ucraina.

Populaţia europeană a speciei este foarte mică, cuprinsă între 810-1100 de perechi, şi a marcat un declin accentuat între 1970-2000 mai ales în Rusia. Cele mai mari efective sunt prezente în Rusia, Belarus şi Ucraina.
mai putin

Soseşte din cartierele de iernare la mijlocul lunii aprilie. Cuibul, alcătuit din crengi şi resturi de vegetaţie, este construit la începutul lunii mai. Femela depune 1-3 ouă. Incubaţia durează în medie 42-44 de zile şi este asigurată de femelă, care este hrănită de mascul în tot acest timp. Masculul stă la cuib o perioadă scurtă, de numai câteva minute. Puii devin zburători la vârsta de 60-65 de zile, însă rămân dependenţi de părinţi încă 20-21 de zile.

Soseşte din cartierele de iernare la mijlocul lunii aprilie. Cuibul, alcătuit din crengi şi resturi de vegetaţie, este construit la începutul lunii mai. Femela depune 1-3 ouă. Incubaţia durează în medie 42-44 de zile şi este asigurată de femelă, care este hrănită de mascul în tot acest timp. Masculul stă la cuib o perioadă scurtă, de numai câteva minute. Puii devin zburători la vârsta de 60-65 de zile, însă rămân dependenţi de părinţi încă 20-21 de zile.
mai putin

Reducerea suprafeţelor împădurite şi a zonelor umede, otrăvirea şi vânătoarea ilegală sunt principalele pericole pentru această specie. Un Plan Internaţional de Acţiune a fost elaborat în anul 2000. Un Plan Naţional de Acţiune a fost elaborat în Belarus.

Reducerea suprafeţelor împădurite şi a zonelor umede, otrăvirea şi vânătoarea ilegală sunt principalele pericole pentru această specie. Un Plan Internaţional de Acţiune a fost elaborat în anul 2000. Un Plan Naţional de Acţiune a fost elaborat în Belarus.
mai putin