Expand pic

Acvilă de câmp

Aquila heliaca

Rara Deschide galerie
Foto: Sebastian Bugariu
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulFalconiformes

FamiliaAccipitridae

GenulAquila

SpeciaAquila heliaca

Descriere

Acvila de câmp, cunoscută şi sub denumirea de acvilă imperială, este o specie caracteristică zonelor împădurite situate în apropierea zonelor deschise agricole sau de păşune. Lungimea corpului este de 70-83 cm şi greutatea medie este cuprinsă între 2400-4500 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 175-205 cm. Este o răpitoare mare, cu un penaj maro închis. Adulţii au înfăţişare similară şi ajung la acest penaj în şase ani.

Etimologia denumirii stiintifice

Numele de gen provine din latinescul aquilus – culoare închisă, cu referire la penajul închis la culoare al păsării. Numele de specie provine din grecescul heliakos – al soarelui, cu referire probabil la penajul deschis, de culoarea nisipului, al juvenilului.

Localizare si comportament

Este o specie răspândită în centrul şi estul continentului european. Este o specie monogamă întreaga viaţă şi poate atinge o vârstă de 55 de ani. Ritualul nupţial se desfăşoară prin înălţarea în aer a partenerilor în timp ce scot la unison sunete de chemare, după care plonjează şi se rostogolesc în aer cu gherele ataşate unul de celălalt. Vânează solitar în timp ce planează. Poate obliga alte păsări răpitoare să renunţe la hrana prinsă şi, uneori, obţine cea mai mare parte din hrană în acest fel. Cuibul este instalat în copaci (sunt preferaţi cei cu vârful rupt) la înălţimi variabile, de la câţiva metri până la 30-40 m şi poate atinge o circumferinţă de 3 m după ce este folosit mai mulţi ani. Cuibăresc şi pe platforme artificiale, iar din 1986 în Franţa au cuibărit şi în captivitate. Iernează în Africa şi în Peninsula Arabică.

Populatie

Populaţia europeană a speciei este foarte mică, cuprinsă între 850-1400 de perechi. Aceasta a scăzut semnificativ în perioada 1970-1990. Deşi în cea mai mare parte a teritoriului a scăzut şi în perioada 1990-2000, în Rusia s-a menţinut stabilă, ceea ce a determinat menţinerea generală a populaţiei. Cele mai mari efective sunt prezente în Rusia, Ungaria şi Macedonia. În România este necuibăritoare (pasaj).

Reproducere

Soseşte din cartierele de iernare în martie. La construirea cuibului participă ambii parteneri, acesta fiind alcătuit din crengi şi căptuşit cu vegetaţie. Femela depune 2-3 ouă până la mijlocul lunii aprilie, cu o dimensiune medie de 72,5 x 56,3 mm. Incubaţia durează în medie 43 de zile şi este asigurată de ambii părinţi. În cazul în care cantitatea de hrană este insuficientă, puiul mai mare este agresiv faţă de puiul mai mic şi poate să-l omoare sau acesta moare de inaniţie. Puii devin zburători la 60-65 de zile, însă rămân dependenţi de părinţi încă 14-21 de zile.

Amenintari si masuri de conservare

Reducerea suprafeţelor împădurite, tăierea copacilor bătrâni, deranjul determinat de activităţile forestiere şi de vânătoare sunt principalele pericole pentru această specie. Un Plan Internaţional de Acţiune a fost elaborat în anul 1996. Îmbunătăţirea activităţilor forestiere, păstrarea copacilor bătrâni în zonele de cuibărit şi reducerea deranjului produs de activităţile umane, în special de vânătoare, sunt absolut necesare pentru conservarea speciei.

GALERIE POZE SI ILUSTRATII